De-a lungul istoriei, mulți oameni au refuzat să se oprească la credință și la diverse forme de revelație, încercând în schimb să demonstreze existența lui Dumnezeu prin mijloace raționale, plecând de la natura din jurul nostru, presupusă ca fiind o creație divină.
- Analogia Ceasornicului: Închipuie-ți că tocmai ai găsit un ceas în mijlocul unei păduri (sau un smartphone). Observând cât de complexe sunt mecanismele de funcționare ale acelui obiect, ai presupune, cel mai probabil, că cineva l-a proiectat și confecționat.
Cum rămâne, atunci, cu lucruri precum ochiul uman și galaxiile? Este ochiul uman atât de complex încât trebuie să aibă un artizan sau poate natura, de una singură, să „construiască” așa ceva în miliarde de ani?
Obiecție: Teoria Evoluției schimbă mult felul în care înțelegem natura. Multă vreme oamenii au crezut că natura funcționează perfect și cu un scop clar. Aristotel spunea chiar că „natura nu creează nimic fără scop”. Cercetările științifice moderne arată însă că multe dintre lucrurile pe care le vedem astăzi sunt rezultatul unor procese foarte lungi de mutație și selecție naturală.
De exemplu, putem spune că ploaia „ajută plantele”. Dar în trecut, multe plante au dispărut tocmai pentru că nu rezistau la anumite condiții de mediu. Plantele pe care le vedem astăzi sunt cele care au reușit să se adapteze.
- Universul „perfect ajustat”: Unii oameni spun că universul pare „reglat” foarte precis pentru a permite existența vieții. Dacă forța gravitației ar fi puțin mai puternică, universul ar arăta complet diferit. Dacă ar fi mult mai slabă, stelele poate nu s-ar forma deloc. Este acest lucru rezultatul unor coincidențe cosmice sau al unei creații deliberate?
Exercițiu: Având în vedere obiecția de mai sus, din secțiunea dedicată analogiei ceasornicului, încercați să formulați un contraargument similar în acest caz. Luați în considerare „vârsta” Universului, de miliarde de ani, precum și diversele opinii pe care filosofii și oamenii de știință le-au formulat cu privire la ideea de „univers perfect ajustat”.
- Frumusețe, artă și supraviețuire: De ce suntem impresionați de frumusețea florilor, a apusurilor sau a muzicii? Dacă oamenii ar fi doar „mașinării biologice” concentrate pe supraviețuire, de ce arta și cultura sunt atât de importante pentru noi? Nu cumva această atracție pentru frumusețe indică ceva „mai mult”, ceva superior?
Obiecție: Putem căuta un sens superior în artă și cultură sau în înclinația noastră către acestea, dar, în continuare, nu avem motive suficient de puternice pentru a afirma cu tărie existența unei divinități creatoare.
Pentru multe persoane, frumusețea din lume este un motiv suficient de bun pentru a susține o credință de acest fel, ceea ce este de înțeles în măsura în care credințele nu au nevoie de justificări raționale convingătoare, ci sunt doar asumate. Dacă, însă, încercăm să oferim argumente convingătoare pentru și împotriva existenței unei divinități creatoare, putem răspunde spunând că arta, cultura și înclinația către frumusețea din natură ar putea fi privite și din numeroase perspective „pământene”, care sunt interesante, plauzibile și nu au nevoie să fie justificate prin existența unei divinități.
De ce nu am privi arta ca pe o încercare umană de a da sens vieții și lumii înconjurătoare? De ce nu putem considera că frumusețea e un „analgezic” aparte, cu ajutorul căruia viața nu se rezumă doar la strădaniile supraviețuirii și, astfel, devine mai plăcută, mai „frumoasă”?
În fine, de ce am presupune de la-nceput că arta este contrară supraviețuirii, în loc să considerăm că este un instrument util pentru cooperare; cooperare care este esențială pentru supraviețuirea și dezvoltarea speciei noastre? De altfel, câte prietenii sau iubiri nu au început la festivaluri, dansuri, concerte sau cu ajutorul unor poezii și povești?