Paradoxurile sunt probleme „absurde”, care scot la lumină neajunsuri din logicile, noțiunile și gândirea noastră. Sunt enunțuri care, formal, par să fie alcătuite corect, dar cărora nu le putem oferi un răspuns clar, fără a întâmpina contradicții nesfârșite. Discuțiile referitoare la existența lui Dumnezeu au produs unele dintre cele mai celebre paradoxuri din istoria filosofiei.
- Paradoxul Omnipotenței (=atotputerniciei, puterii nelimitate):
Poate Dumnezeu să creeze o piatră atât de grea încât nici măcar el nu ar putea să o ridice?
- Dacă răspunsul este „da”: Dumnezeu nu este atotputernic, fiindcă nu este capabil să ridice piatra.
- Dacă răspunsul este „nu”: Dumnezeu nu este atotputernic, fiindcă nu poate să creeze piatra.
După cum putem observa, unul dintre atributele principale și esențiale ale divinității întâmpină, astfel, o dificultate care pare insurmontabilă. De aici reiese că Dumnezeu nu este atotputernic? Sau este atât de superior nouă încât paradoxurile din gândirea umană nu i se aplică?
Dacă hotărâm să considerăm că divinitatea este mai presus de gândirea noastră, atât de mult încât până și un asemenea paradox ar fi irelevant pentru viziunea pe care o avem despre celebrul creator, atunci, la fel ca în cazul benevolenței, cuvântul „atotputernicie” pare să-și piardă sensul, iar problema se reduce la una referitoare la credință, nu la argumente.
- Viitorul predeterminat: Dacă Dumnezeu știe deja exact ce vom mânca mâine de dimineață, mai putem spune că avem o alegere? Sau urmăm un „scenariu” care a fost deja scris, având doar falsa impresie că putem decide?
Fiind atotștiutor, omniscient, Dumnezeu trebuie să știe deja orice s-a întâmplat sau se va întâmpla vreodată. Dacă noi avem liber arbitru, adică putem lua decizii de unii singuri, mai mult sau mai puțin indiferenți față de circumstanțele în care ne aflăm, atunci s-ar putea spune că decizia lui Ionuț de a mânca cereale cu lapte l-ar putea surprinde pe Dumnezeu, mai ales dacă Ionuț obișnuia să mănânce în fiecare dimineață, fără excepție, omletă.
Exercițiu: Înainte de a citi obiecția de mai jos, încercați să formulați un argument în favoarea omniscienței divine, respingând argumentul de mai sus.
Notă de igienă filosofică: Indiferent de credințele religioase personale, este foarte util să ne exersăm gândirea critică, încercând tot mai des să găsim argumente și contraargumente referitoare la afirmațiile și opiniile pe care le auzim. Observăm, astfel, cât de multe idei care par simple sunt, de fapt, mult mai complexe și lasă loc unor discuții captivante.
Obiecție: Discuțiile referitoare la raportul dintre divinitate, timp și liber arbitru sunt foarte vechi, de-a lungul istoriei fiind oferite diverse replici. O viziune celebră, pornind de la gânditorul Boethius, neagă presupusele contradicții dintre omnisciența divină și libertatea de a decide. În linii mari, aceasta poate fi exprimată în felul următor:
- Dumnezeu se află în afara timpului, motiv pentru care deciziile și acțiunile noastre pot fi privite de către acesta din perspectiva unui observator pasiv, care totuși este conștient de tot ce s-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmpla.
Pare dificil, dar putem explica această idee într-un mod mai simplu. Închipuiți-vă că Dumnezeu privește lumea noastră printr-un ecran, ca și cum ar viziona un documentar lung, complex și profund, dar pe alocuri plictisitor. Fiind un simplu documentar, cameramanul (ghici cine?) observă de la distanță, iar aceia care se află în fața camerelor (noi, nu doar antilopele) au libertatea de a acționa cum doresc. Nu sunt actori și nu trebuie să memoreze replici, nu se prefac și nu pot să reia scenele în care le vine să râdă.
În acest documentar, Ionuț va decide, mâine, să mănânce cereale cu lapte. Dumnezeu nu ar fi, însă, luat prin surprindere, căci documentarul este deja filmat în întregime, iar el l-a vizionat deja. Asta nu înseamnă nici că Ionuț a fost forțat de către Dumnezeu să mănânce acele cereale cu lapte. Ionuț ia această decizie de unul singur, chiar dacă Dumnezeu îl privește din afară.
Privind lucrurile în acest fel, putem considera că omnisciența divinității nu anulează libertatea umană.Bonus: Puteți contrazice această obiecție? După o reflecție personală, ar fi bine să consultați și literatura din acest domeniu, pentru a vedea ce păreri au avut diverși gânditori care s-au confruntat cu această problemă.