Am vrut să înțelegem mai bine cum este organizată ora de religie în alte țări europene – nu din teorie, ci din practică: cât de ușor se poate renunța la ea, cine o predă și dacă este o materie confesională sau una despre diversitate și cultură.
De exemplu, în Portugalia, ora de religie este opțională, iar participarea ține de alegerea elevilor sau a părinților. În Malta, religia este prezentă în școli, dar există posibilitatea de retragere, chiar dacă nu întotdeauna este foarte vizibilă în practică. În Ungaria, există atât ore de religie confesională, cât și cursuri alternative de etică, însă alegerea reală poate depinde de contextul local. În Grecia, ora de religie a fost pentru mulți ani predată într-o manieră, dar acest lucru a fost contestat în instanță și felul de predare este într-un proces de transformare.
În Luxemburg, sistemul a evoluat spre eliminarea orei de religie confesionale, fiind înlocuită cu cursuri despre valori și societate. În Danemarca, religia este predată mai degrabă ca fenomen cultural, nu ca instruire confesională propriu-zisă. În Germania, ora de religie există în multe landuri și este confesională, dar participarea este, în general, opțională și există alternative, precum cursuri de etică sau despre valori umaniste. În Țările de Jos, accentul este pe diversitate și libertate de alegere, cu un sistem educațional pluralist.
În Finlanda, elevii studiază fie propria religie, fie etica, iar sistemul de educație oferă alternative. În Irlanda, religia are încă un rol important în multe școli, dar există discuții tot mai intense despre reformă. În Belgia lucrurile diferă de la o regiune la alta, însă peste tot elevii pot alege între mai multe opțiuni, inclusiv religie sau etică. În Scoția, lucrurile sunt în plin proces de schimbare, iar momentan religia este integrată într-o abordare mai largă despre valori și dezvoltare personală, nu strict confesională, chiar dacă încă există profesori care vorbesc la oră despre dogmă.
Aceste exemple arată că, în multe țări europene, există cel puțin o preocupare pentru a oferi opțiuni și pentru a respecta libertatea de conștiință. Chiar și acolo unde religia este prezentă în școli, ea este adesea opțională sau însoțită de alternative reale.
În același timp, diferențele dintre țări sunt semnificative. De la sisteme mai deschise și flexibile, la unele în care ora de religie rămâne mai rigidă, Europa oferă un tablou divers – dar cu o direcție generală spre mai multă alegere și mai mult pluralism.
Religia este adesea prezentată ca o sursă esențială de moralitate – ba chiar auzim frecvent că, fără credință, moralitatea nu ar avea sens, deci e important ca elevii să participe la orele de religie. Dar lucrurile nu sunt atât de simple.
În practică, ceea ce ajunge la elevi este, de multe ori, o versiune selectivă și „îndulcită” a moralei religioase. Pasajele dificile sau controversate sunt evitate sau trecute rapid cu vederea. Iar atunci când apar, sunt adesea însoțite de explicații care nu ar rezista într-o dezbatere deschisă, în care elevii pot pune întrebări fără teama de a fi sancționați.
Dacă scopul este educația onestă, atunci elevii ar trebui să aibă acces nu doar la afirmații promovate cu încredere, ci și la discuții reale: argumente, contraargumente și controversele din jurul lor.
De aceea, propunem câteva teme care merită analizate mai serios – exact așa cum ar trebui să se întâmple într-un spațiu educațional.
Un aspect rar discutat deschis este faptul că „educația morală” religioasă nu este neutră din punct de vedere al genului. În practică, fetele și băieții nu primesc același tip de mesaj.
Fetele sunt adesea asociate cu idei precum modestia, supunerea sau responsabilitatea pentru „ispită”, în timp ce băieții învață, implicit, să privească aceste diferențe ca fiind naturale sau justificate. În unele contexte, copiilor li se spune că „ne tragem din Adam și Eva”, că teoria evoluției este greșită și că femeia poartă, încă de la început, o vină simbolică: aceea de a fi „ispitit” bărbatul.
Această perspectivă nu rămâne doar la nivel de poveste. Ea este uneori susținută prin texte religioase, cum este și următorul pasaj atribuit Apostolului Pavel:
„Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul. Orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit îşi necinsteşte capul…” (1 Corinteni 11)
Justificarea continuă în același sens:
„Bărbatul […] este chip şi slavă a lui Dumnezeu. Iar femeia este slava bărbatului… nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.”
Astfel de idei au avut un impact real asupra modului în care sunt percepute femeile, inclusiv în societatea de astăzi. Este important să o spunem cât mai clar: astfel de perspective pot susține sau legitima inegalități și stereotipuri care nu au ce căuta într-o educație modernă.
Desigur, există și interpretări alternative ale acestor texte, mai nuanțate sau mai adaptate valorilor contemporane. Tocmai de aceea, este esențial ca elevii să fie expuși la aceste dezbateri, nu doar la o singură versiune.
Evitarea subiectelor dificile nu protejează elevii. Dimpotrivă, îi lasă fără instrumentele necesare pentru a înțelege și evalua critic aceste idei. Dacă anumite pasaje sunt considerate „greșit înțelese”, atunci responsabilitatea sistemului educațional este să explice clar de ce, prezentând argumentele relevante, nu să le ignore sau să le simplifice excesiv.
Cu toții am auzit de intelectuali precum Giordano Bruno și Nicolaus Copernic, „martiri” ai științei care au întâmpinat o rezistență dogmatică acerbă. Poveștile lor ne sunt prezentate în contextul dramatic al unor societăți acaparate de religiozitate, în care libertatea gândirii putea constitui un delict grav.
Privind, însă, aceste evenimente istorice ca fiind doar atât – întâmplări vechi, utile doar pentru cultura noastră generală – riscăm să pierdem din vedere continuitatea cenzurii motivate religios; cenzură care subzistă și astăzi, sub diverse forme. Noi, comunitatea ASUR, știm prea bine ce înseamnă, în ziua de astăzi, să critici în mod public Biserica: marginalizare, amenințări, insulte, chiar vandalism!
Dincolo de problema cenzurii, merită să discutăm și despre rezistența dogmatică întâmpinată de acțiuni și reforme sociale benefice. Ne amintim cu tristețe de presupusele legături dintre vaccinuri și Antihrist și de ideile stârnite de citirea inversă a cuvântului „card”. Pe cât de absurde, pe atât de dăunătoare sunt aceste opoziții care nu se bazează pe nimic solid, dar care pot avea un impact social tangibil și atât de regretabil! Sănătatea multor cetățeni – inclusiv a copiilor!!! – are de suferit de pe urma unui conservatorism neîntemeiat și, din păcate, predicat!
O altă acțiune benefică social, pe care noi o promovăm, dar care întâmpină o rezistență puternică este donarea de organe. Într-o țară europeană codașă în ceea ce privește numărul de donatori, mulți oameni așteaptă în zadar să beneficieze de un transplant, în timp ce mulți alții refuză să doneze din diverse motive, multe dintre acestea fiind religioase. Astfel, griji precum cele legate de pregătirea pentru o eventuală „înviere a morților” distrug oportunitatea de a salva viețile unor oameni încă vii, disperați și îndurerați.
Unul dintre obstacolele din fața dezideratului secular este rivalitatea dintre diverse religii. În pofida eforturilor ecumenice și a diverselor dialoguri interreligioase, este evidentă tensiunea care există atunci când oameni cu viziuni diferite se declară, fiecare în parte, drept urmași ai „dreptei” sau „adevăratei” credințe și îi consideră pe ceilalți ca fiind „păgâni” sau păcătoși.
Este chiar de așteptat ca, atunci când crezi că salvarea veșnică a sufletului tău este strict legată de o anumită religie, să încerci să îi convingi și pe ceilalți să ți se alăture și să privești alte religii drept competitori care îi pun în pericol și riscă să îi „ducă la pierzanie”. Poate că te-ai simți chiar amenințat văzând că noii vecini sunt „pocăiți”, musulmani – sau, Doamne ferește, atei – și te-ai teme ca nu cumva propriul copil să fie corupt. De aici și până la a susține diverse forme de discriminare, distanța nu este mare.
Nu este vorba doar de o pantă alunecoasă sau de o problemă închipuită! Istoria abundă în exemple de rivalitate religioasă dusă la extrem și, din păcate, observăm cum până și în prezent multe persoane sunt discriminate în baza credințelor proprii sau chiar a refuzului de a adera la orice religie. Persoanele nereligioase, de exemplu, sunt considerate imorale, sunt amenințate și insultate, sunt rareori recunoscute la nivel oficial și, în unele cazuri, întâmpină dificultăți formale în a renunța la religia care le-a fost atribuită, de obicei, în copilărie. Toate aceste lucruri reflectă o stigmatizare socială inacceptabilă într-un stat considerat secular, cu precădere într-unul care face parte din Uniunea Europeană!
Văzând, așadar, cât de multă ură și discriminare există în România pe baza diferențelor religioase, privim cu multă compasiune și îngrijorare situația din țările în care umanismul este încă foarte departe de a înflori – țări în care dezacordurile și obligațiile religioase produc victime și condamnă milioane de oameni la vieți trăite în suferință și obediență; țări în care ateismul este pedepsit cu ani grei de închisoare! Muncim neîncetat pentru a promova libertatea de conștiință a românilor, cu speranța că nu vom ajunge niciodată să trăim în circumstanțe atât de tragice!
În calitate de umaniști, ni se spune foarte des că moralitatea noastră nu are nicio bază, fiind nulă în absența unei divinități care să o garanteze. Este vorba, în principal, de o sumedenie de reiterări ale unei idei vechi, cuprinse pe larg în celebrul dicton al lui Dostoievski: „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis!”
Considerăm că această idee este foarte problematică din punct de vedere filosofic și chiar dăunătoare, în special atunci când este prezentată în școli. Dimpotrivă, pentru a duce vieți respectabile și pline de sens nu avem nevoie nici de pedepse divine nici de recompense după moarte, ci ne putem baza pe criterii precum empatia și compasiunea, care există independent de credința într-o divinitate.
Mai mult, atunci când nu acordăm atenție „justificărilor” dogmatice, ne este mai ușor să fim buni prin alinarea unor suferințe care, altfel, ar fi fost tolerate de unele sisteme religioase. Ne este ușor să criticăm practici teribile precum mutilarea genitală a copiilor, căsătoriile aranjate sau premature și refuzul de a asigura controale medicale ginecologice sau de alte feluri. Ne este mai ușor să criticăm și violența domestică atunci când nu suntem influențați de ideea că femeia ar fi fost creată pentru bărbat. În fine, putem proteja străinii și pe cei dragi nouă prin vaccinuri și donații de sânge sau de organe, fără teama Judecății de Apoi sau a vreunui „semn al fiarei”.
Pentru a înțelege că umanismul secular nu duce la anarhie și imoralitate, este, în general, suficient să aruncăm o privire asupra țărilor scandinave, în care ateismul și umanismul sunt deosebit de populare. Observăm, contrar așteptărilor populare, că tocmai acești oameni lipsiți de religie oferă un exemplu de bună purtare la nivel mondial!
Scrie mai jos opinia ta, o întrebare sau o experiență relevantă. Comentariul tău contribuie la o discuție deschisă.